11 Iunie, 23:40, Bogota
Doar 15 ore si totul s-a schimbat. Peisajul, culorile, sunetele, oamenii, imprejurarile, relatiile, asteptarile...mancarea, muzica, vremea, altitudinea, atmosfera, regulile...sentimentele, gandurile si ciudat, dar eu m-am schimbat...instantaneu.
Urmeaza un an in Columbia (inca nu-mi vine sa cred desi sunt aici de doua saptamani), un an in Bogota nerabdatoare sa cunosc cat mai mult din aceasta tara ... uimitoare. O istorie zguduitoare, o realitate promitatoare, resurse din plin.
Cateva lucruri care le anticipez legate de acest an:
- sunt atatea locuri frumoase si diferite incat nu o sa pot pleca fara sa fac un tur numai pentru a-mi umple mintea, sufletul si aparatul foto cu aceste ¨imagini¨
- imi va fi dor de casa, mai ales de cei de acasa si nu va fi mereu usor
- voi lucra si locui cu o echipa puternica, cu niste oameni atat de diferiti si care au atat de mult de dat incat la sfarsit lucrurile vor avea 9 perspective
- voi dansa si canta ca si cum nimeni nu ar privi sau asculta
- voi stii sa prioritizez lucrurile importante
- voi putea sa dau mai multa incredere si sa arat sentimente
- voi invata cum sa traiesc in moments of conflict
- voi stii ce urmeaza si ce e cu adevarat important in ceea ce urmeaza-
- voi stii cum sa nu ma simt singura fiind doar eu cu mine
Pana acum au fost doua saptamani pline de tot felul de sentimente: am simtit ca sunt atat de norocoasa ca pot fi aici, m-am simtit independenta, m-am simtit dependenta, mi-a fost teama, am simtit emotia fiecarei descoperiri, fiecarui lucru nou, responsabilitatea fata de motivul pentru care sunt aici, asteptari ridicate, m-am simtit neinteleasa si ciudata, apreciata, m-am simtit singura, dar am simtit si grija unor oameni pe care abia ii cunosc. Multe, un amalgam de sentimente care vin toate odata. M-am simtit confuza.
Sunt aici ... pe cealalta parte a globului ... si ma intreb oare cat de mare e lumea?
- sunt atatea locuri frumoase si diferite incat nu o sa pot pleca fara sa fac un tur numai pentru a-mi umple mintea, sufletul si aparatul foto cu aceste ¨imagini¨- imi va fi dor de casa, mai ales de cei de acasa si nu va fi mereu usor
- voi lucra si locui cu o echipa puternica, cu niste oameni atat de diferiti si care au atat de mult de dat incat la sfarsit lucrurile vor avea 9 perspective
- voi dansa si canta ca si cum nimeni nu ar privi sau asculta
- voi stii sa prioritizez lucrurile importante- voi putea sa dau mai multa incredere si sa arat sentimente
- voi invata cum sa traiesc in moments of conflict
- voi stii ce urmeaza si ce e cu adevarat important in ceea ce urmeaza-
- voi stii cum sa nu ma simt singura fiind doar eu cu mine
Pana acum au fost doua saptamani pline de tot felul de sentimente: am simtit ca sunt atat de norocoasa ca pot fi aici, m-am simtit independenta, m-am simtit dependenta, mi-a fost teama, am simtit emotia fiecarei descoperiri, fiecarui lucru nou, responsabilitatea fata de motivul pentru care sunt aici, asteptari ridicate, m-am simtit neinteleasa si ciudata, apreciata, m-am simtit singura, dar am simtit si grija unor oameni pe care abia ii cunosc. Multe, un amalgam de sentimente care vin toate odata. M-am simtit confuza.
Sunt aici ... pe cealalta parte a globului ... si ma intreb oare cat de mare e lumea?
Un comentariu:
Da... chiar este o lume mai mica... :) poate pentu ca cu cat trece timpul ne putem deplasa mai mult prin ea... si ni se pare ca nici un loc nu este imposibil de atins. apoi mai este poate pentru ca cu cat ne facem mai multi prieteni.. si pe timp ce trece ei se imprastie prin toate zonele lumii (ca niste AIESECeri ce suntem)... si mentinem legatura cu ei... ne simtim mai aproape si noi de acele locuri... :)
Sunt cu ochii pe blogul tau :) Keep up the good work!
Ervin
Trimiteți un comentariu